Horațiu Pașca are cel mai mari șanse pentru a deveni antrenor principal la lotul național de junioare, în urma propunerilor care s-au făcut în cadrul ședinței Subcomisiei de Junioare, care a avut loc la București. Antrenorul echipei Gloria Bistrița a fost ”secund” la prima reprezentativă în mandatul lui Ambros Martin.
Naționala de junioare a dezamăgit la ultimul Campionat European U17, clasându-se doar pe locul 11, deși a evoluat într-o grupă accesibilă, cu Austria și Slovacia. Astfel, generația 2002-2003 a ratat calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor.
După acel turneu final din vară, lotul condus de Carmen Buceshi și Mia Rădoi nu a mai avut nicio acțiune, deși naționala de senioare și cea de tineret s-au reunit în septembrie.
În cadrul ședinței Subcomisie de Juniori convocate la București s-a discutat problema băncii tehnice a naționalei de junioare, care ar mai avea în față două posibile turnee finale, un European în 2021 și un Mondial în 2022. S-au făcut câteva propuneri pentru postul de antrenor principal, cele mai mari șanse de a fi numit în acea poziție avându-le Horațiu Pașca.
N-ar fi exclus ca în echipa tehnică să fie cooptată și cel puțin una din antrenoarele care au fost prezente la Campionatul European U17.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER